Cum au motivat judecătorii condamnarea lui Chivorchian. La Poli Timișoara s-au făcut înscrisuri „conținând date nereale întocmite în fals”, fiind sustrași 10,5 de milioane de lei din buget. Reacția celui condamnat și pe cine bănuiește acesta

Redactor:
Matei Udrea
Cum au motivat judecătorii condamnarea lui Chivorchian. La Poli Timișoara s-au făcut înscrisuri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Haic Chivorchian se face vinovat, alături de înalți oficiali din administrația locală Timiș, de devalizarea bugetului public cu peste 10,5 de milioane de lei, a considerat Tribunalul Timiș în sentința prin care opt persoane au fost condamnate la închisoare și alte pedepse pe 31 decembrie 2016. Sentința este dată în primă instanță și poate fi atacată cu recurs.

Acum președinte la Juventus București (liderul Ligii 2), secretar general al FRF în mandatul Răzvan Burleanu (2014-2015), fost conducător de club la numeroase echipe din România și fin al lui Dumitru Dragomir, Chivorchian a fost condamnat în dosarul finanțării ilegale, din bani publici, a echipei SC Poli Timișoara SA, pe când clubul era patronat de Marian Iancu. Chivorchian a primit două pedepse cu închisoarea: una de 3 ani și 6 luni, pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu în formă continuată, și o alta de 1 an de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Nu va mai putea candida la șefia FRF

Tribunalul a decis, în acest caz, contopirea pedepselor, Chivorchian urmând să ispășească sentința cea mai aspră, la care se adaugă un spor de o treime din cealaltă, adică 3 ani și 6 luni de închisoare plus alte 4 luni de închisoare. De asemenea, judecătorii i-au interzis condamnatului să fie ale în funcții publice sau să ocupe vreo funcție care implică exercițiul autorității în stat pe o perioadă de doi ani după ce își ispășește pedeapsa. Asta înseamnă că Gheorghe Chivorchian nu va putea să mai fie conducător de club și nici să candideze la șefia FRF cel puțin în următorii ani.

Pentru a recupera pagubele pricinuite bugetului public prin scoaterea ilegală a banilor cu direcția Poli Timișoara, Chivorchian a fost condamnat, alături de ceilalți 7 vinovați, la plata a milioane de lei. În cazul fostului director executiv de la Poli Timișoara e vorba de 5.050.000 de lei (posibil, însă, mai mult, pentru că mențiunea judecătorilor este „cu accesoriile legale aferente” și „actualizată la data plății”) și de încă 16.890 de lei reprezentând onorariul experților folosiți în timpul procesului.

În soluția pe scurt dată publicității de instanță după anunțarea sentinței se vorbește despre anularea unor „înscrisuri falsificate” care „conțin date nereale și au fost întocmite în fals”, Cu aceste acte falsificate s-au scos din bugetul public, sub pretextul premierii unor persoane care făcuseră performanțe, 10.561.150 de lei.

Alături de Gheorghe Haic Chivorchian, au fost condamnați în acest process Constantin Ostfaficiuc, Ioan Petrișor Nădăștean, Răzvan Hrenoschi, Mircea Marian Mihuț, Dan Savin Ciovică, Ion Negrei și Liviu Ioan Roșca.

Petru Borza și Daniela Octavia Pepa au fost achitați.

Citiți mai jos sentința Tribunalului Timiș în privința lui Gheorghe Haic Chivorchian și partea în care judecătorii au dispus anularea actelor falsificate și tabelele cu sumele sustrase astfel de la buget.

„Complicitate la abuz în serviciu în formă continuată. A săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată”

„În baza art.48 C.pen. rap la art. 297 al. 1 din C.pen. rap. la art. 309 C.pen., rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen., condamnă inculpatul CHIVORCHIAN HAIC GHEORGHE, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, la pedeapsa de: 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 55 al. 1 lit. a C.pen., art. 67 al. 2 C.pen., art. 66 al. 1, 2 C.pen., a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a,b C.pen., drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsă a cărei executare începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 al. 1 lit. c C.pen.. În baza art. 322 C.pen. cu aplic. art. 35 alin. 1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen., condamnă inculpatul CHIVORCHIAN HAIC GHEORGHE, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, la pedeapsa de: 1 (un) an închisoare. În baza art. 38 al. 1, art. 39 al. 1 lit. b C.pen., art. 45 al. 1 C.pen., dispune ca inculpatul Chivorchian Haic Gheorghe să execute pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, sporită cu 4 (patru) luni închisoare (reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă de 1 (un)an, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa principală rezultantă de: 3 (trei) ani și 10 (zece) luni închisoare și pedeapsa complementară prev. de art. 55 al. 1 lit. a C.pen., art. 67 al. 2 C.pen., art. 66 al. 1, 2 C.pen., a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a,b C.pen., drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 (doi) ani, pedeapsă a cărei executare începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei, sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 al.1 lit. c C.pen.. În baza art. 65 alin. 1,3 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen., respectiv drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, începând cu rămânerea definitivă a prezentei sentințe de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată. IX”.


Toamna lui 2008: mașina cu Marian Iancu (în față) și Gheorghe Chivorchian (pe bancheta din spate) pleacă să negocieze cu autoritățile locale banii pentru Poli Timișoara. Tribunalul Timiș a decis, pe 31 decembrie 2016, că sumele au fost plătite ilegal, pe acte falsificate. FOTO: Mediafax

„În baza art. 25 C.p.p., art. 580 C.p.p., dispune anularea înscrisurilor falsificate și a copiilor acestor înscrisuri, care conțin date nereale și au fost întocmite în fals, după cum urmează:

– Tabel nominal cu primele acordate pentru performanțe sportive” în care sunt înscrise numele a 28 de persoane privind suma totală de 1.801.356 lei;

– Tabel nominal cu primele acordate pentru performanțe sportive deosebite finanțate din fonduri CJT” în care sunt înscrise numele a 24 de persoane privind suma totală de 2.270.658 lei;

– Tabel nominal cu primele acordate pentru performanțe sportive deosebite finanțate din fonduri CJT în perioada mart-apr 2009 pentru anul competițional 2008 / 2009″ în care sunt înscrise numele a 24 de persoane privind suma totală de 1.860.420 lei;

– Tabel nominal cu primele acordate pentru performanțe sportive deosebite finanțate din fonduri CJT” în care sunt înscrise numele a 20 de persoane privind suma totală de 1.513.680 lei;

– Tabel nominal cu primele acordate pentru performanțe sportive deosebite finanțate din fonduri CJT pentru anul competițional 2010 / 2011″ în care sunt înscrise numele a 20 de persoane privind suma totală de 972.056 lei;

– Tabel nominal cu primele acordate pentru performanțe sportive deosebite finanțate din fonduri CJT pentru anul competițional 2009 / 2010″ în care sunt înscrise numele a 26 de persoane privind suma totală de 2.142.980 lei.

În baza art. 25, 397 C.p.pen., art. 1349 C.civ., art. 1382 C.civ., obligă în solidar inculpații Ostaficiuc Constantin și Nădăștean Ioan Petrișor și partea responsabilă civilmente SC Politehnica Timișoara SA, la plata sumei de 9.950.000 lei (cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plății, din care în solidar cu inculpatul Hrenoschi Răzvan pentru suma de 8.450.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plății, în solidar cu inculpatul Mihuț Mircea Marian pentru suma de 3.000.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plății, în solidar cu inculpatul Cionvică Dan Sabin pentru suma de 7.800.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plății, în solidar cu inculpatul Chivorchian Haic Gheorghe pentru suma de 5.050.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plății, în solidar cu inculpatul Negrei Ion pentru suma de 4.500.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plății, în solidar cu inculpatul Roșca Liviu Ioan pentru suma de 8.050.000 lei(cu accesoriile legale aferente), actualizată la data plății despăgubiri civile către partea civilă Consiliul Județean Timiș.” 

Chivorchian: „Asta-i justiția în România! Dacă nu eram secretar general al FRF, n-aveam nicio problemă. Nimic nu este întâmplător!”


Martie 2014: momentul decisiv al alegerilor pentru șefia FRF. Candidații din turul II, Burleanu și Avram, negociază cu Chivorchian către cine vor merge voturile obținute de acesta din urmă. Chivorchian l-a sprijinit pe Burleanu contra funcției de secretar general. Un an mai târziu, DNA i-a făcut dosar penal și Burleanu l-a aruncat peste bord. FOTO: Mediafax

Contactat de ProSport, Gheorghe Chivorchian a afirmat răspicat că este nevinovat și a explicat că a fost victima unor interese. „Asta-i justiția în România! Nu te mai miri de nimic! Și dacă îmi dădeau o zi cu suspendare consideram că e prea mult”, a comentat, amărât, Chivorchian, pe care Burleanu a profitat de ocazie să-l dea afară de la FRF, din postul de secretar general, după declanșarea urmăririi penale, în vara anului trecut. În locul lui Chivorchian, care fusese numit în post în martie 2014, drept răsplată că l-a ajutat pe Burleanu să-l învingă pe Vasile Avram în lupta pentru șefia FRF, a fost instalat un acolit al actualului președinte, Radu Vișan.

„Mă declar total nevinovat. Faptul că ei n-au admis niciuna din probele prezentate e un semn de întrebare. Au venit consilierii județeni și au declarat că a fost voința lor să facă acest contract. Contract pe care nu l-am semnat eu, l-a semnat Ostaficiuc, ca președinte, și l-a semnat Iancu din partea clubului. A fost o hotărâre de Consiliu Județean votată în unanimitate. Neatacată de către prefect în contencios. Din momentul acela, semnează contractul Ostaficiuc și Marian Iancu. Unde sunt eu complice?”, se întreabă Chivorchian.

„În contractul din 2008 se stipula că îmi vor da 500.000 de euro dacă mă duc în cupele europene în vara lui 2008 și încă 500.000 dacă termin în primele cinci la sfârșitul turului în ediția de campionat 2008-2009. În ambele situații am terminat pe locul 2. Se stipula că sumele vor fi acordate pentru acoperirea cheltuielilor echipei de fotbal. Directorul economic a extras din contabilitate și noi am prezentat, cu numele și prenumele, tabelele cu sumele pe care le-am dat fiecărui fotbalist și ordinele de plată vizate de bancă. Deci totul s-a făcut prin bancă, nu cash. Niciun leu plătit cash! Mai departe: vine auditul Consiliului Județean și spune că e OK. Vine Curtea de Conturi, spune că e OK și descarcă de gestiune Consiliul Județean și pe 2008, și pe 2009, și pe 2010! Unde e falsul și uzul de fals?”, a continuat pledoaria fostul oficial al Politehnicii Timișoara.

„Audiază toți consilierii și aceștia spun, în unanimitate, că a fost dorința lor. Nominalizează instanța expert contabil ca să verifice legalitatea plăților și toate astea. Îi prezintă acest expert exact cum s-au derulat toate plățile. Și, în instanță, procuroarea o amenință pe expertă, la penultima înfățișare, că-i face dosar penal! Păi, dacă tu ai pus-o, tu i-ai stabilit obiectivele, de ce o ameninți pe aia?

Mai departe, este opinia Curții de Conturi, prin profesor doctor Virginia Verdinaș, șefa departamentului juridic de la Curtea de Conturi, care spune că aceste contracte sunt încheiate fără fraudarea legii. Cam astea sunt faptele”, a încheiat rezumarea cazului Chivorchian.

Acesta afirmă că au fost abuzuri ale DNA chiar în timpul ședințelor de judecată:

„Documentația asta le-a prezentat-o experta nominalizată de ei, de care n-au ținut cont și pe care a amenințat-o procuroarea în instanță că-i face dosar penal că n-a scris cum a vrut ea. Și au luat de bază toată speța pe care a instrumentat-o acel procuror, în vara lui 2015, care între timp s-a demonstrat că era un bețiv, l-au prins ăștia băut la volan, i-au făcut dosar penal și l-au dat afară de la DNA.

Doamna care l-a înlocuit pe ăsta a amenințat expertul desemnat de instanță”.

Întrebat de ProSport care ar fi mobilul acestei acțiuni de persecutare a sa, Chivorchian a fost mai reținut: „Trage tu concluziile. Pentru că la Timișoara, DNA a fost criticată că n-are activitate, pentru că trebuia să apară numele lui Chivorchian acolo… Nu știu. Îmi pun aceeași întrebare. Eu îmi pun întrebarea din vara lui 2015, nu acum: ce caut eu în dosarul ăsta?”.

Întrebat dacă bănuiește că această condamnare ar avea legătură cu faptul că a fost secretar general al FRF și că ar putea fi un candidat periculos la următoarele alegeri, Chivorchian a oftat: „Dacă nu eram secretar general al FRF, n-aveam nicio problemă. Ia vezi ce scrie în sentință: că nu mai am voie să ocup nicio funcție publică doi ani! Ai văzut? Nu e nimic întâmplător!”. 

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×